Cum a slăbit elvisul
Conținutul
Vineri, 09 maiUltimul update Marți, 10 aprilieVedete Dacă există iad, Elvis Presley a locuit acolo timp de 36 de ani. Păcatul lui?
CUM AM SLĂBIT ?
Meniul zilnic, condimentat cu droguri şi depresie, a pavat drumul spre mormântul regelui. El a murit în augustfiind găsit decedat în baia lui, lângă toaletă, după ce, au spus unele surse, s-ar fi înecat cu propria vomă.
Din bărbatul tras prin inel de la începutul carierei lui, idol a milioane de femei, ajunsese în ultimii ani de viaţă un obez obsedat de mâncare.
Pentru a se simţi bine, mânca 6 ouă, o jumătate de kilogram de şuncă, un sfert de kilogram de cârnaţi si 12 prăjituri la micul dejun.
Acesta l-a cum a slăbit elvisul La mijloc, între cele două felii trona o cantitate considerabilă de de grame de bacon prăjit, iar înainte de servire, era cu totul prăjit în mult unt. Totalul caloriilor?
Peste 8. Bineînţeles că pofta lui de mâncare pantagruelică şi preparatele consumate au atras atenţia medicilor, care l-au avertizat în numeroase ocazii că sfârşitul îi este aproape dacă nu încetează, însă Elvis Presley a găsit o metodă inedită de a slăbi.
Şi nu o dată, ci de mai multe ori, deşi rezultatele revelatoare nu au existat niciodată, iar medicul lui curant, l-a sfătuit să înceteze cu cocteilurile de somnifere. O viaţă de izolare de lumea exterioară, combinată cu privilegiile şi excesele de star l-au condus pe Elvis Presley în cele din urmă la un fatidic sfârşit. Dieta somnului, făcută populară de către el, este una greşită, ne atenţionează specialiştii.
Majoritatea medicilor sunt acum împotriva acestei metode extreme de a pierde în greutate, mai ales că nu există nici o informaţie că aceasta dietă ar avea succes.