Polineuropatie

Critici multi subțiri

Citeşte  aici  prima parte şi  aici  partea a doua. De ce n-am lua în serios întrebările la care face referire Cristina Modreanu, în articolul Critica de teatru, în derivădin ArtAct Magazine? Ele au fost puse cu seriozitate, de un actor inteligent şi foarte talentat, Marius Florea Vizante, pe pagina sa de Facebook, pe 28 februarie Cum reţeaua de socializare e un spaţiu public şi cum am convingerea că mulţi oameni de teatru îşi pun, formulate asemănător sau diferit, întrebări ca acestea, cred că ar fi un exerciţiu de onestitate dacă le-am acorda o atenţie la fel de îngrijorată ca aceea a autorului.

Îmi asum acest exerciţiu exact în ordinea din chestionar. Mulţi critici înţeleg fenomenul şi scriu despre el într-un limbaj extrem de tehnic, specific, elitist. Largul public nu-l înţelege! Cui scriu ei, elitelor? Elitele înţeleg şi singure, de ce mai scrii?

Critica teatrală este - sau ar trebui să fie - nu doar cronica de întîmpinare, în cotidiene, săptămînale sau on-line, în reviste şi bloguri. Desigur, atunci cînd are o asemenea adresabilitate a "publicului larg", care nu e nici pe departe unul unitar, dar nici aşa de "larg" cum ne iluzionămcronica are, mai pretutindeni, nişte reguli destul de strînse, ţinînd atît de structură, critici multi subțiri şi de accesibilitatea expresiei.

corp subțire brno

Aici aveţi perfectă dreptate. Dar nu, nu cred că aveţi atunci cînd presupuneţi că "elitele înţeleg şi singure". În primul rînd, la fel ca şi în cazul "publicului larg", induceţi presupoziţia unei omogenităţi a înţelegerii.

Or, care sînt elitele? Din cine se compun ele? Un filozof de elită nu spun cine merge la teatru o dată la cinci ani, accidental. Între patru ochi, recunoaşte că teatrul, de fapt, îl plictiseşte. Un critic literar foarte vizibil recunoaşte public că nu-l interesează decît direcţia de estetică teatrală în care s-a format, acum 30 şi ceva de ani.

Construcţia şi deconstrucţiile unui chestionar (propus de Marius Florea Vizante)

Dar îşi asumă cu seninătate şi condiţia de critic de teatru, exersată la distanţe de Există intelectuali subţiri, dascăli respectabili ori medici de vocaţie care nu frecventează teatrul decît sporadic. Ei fac parte, dacă ne gîndim bine, critici multi subțiri elite, fiecare în cîmpul său. Însă au motivaţii diferite, gusturi diferite, practici spectatoriale diferite.

Există studenţime sau tineret, din toate domeniile, care merge entuziast la teatru, ba chiar îşi manifestă preferinţe constante către un tip de estetică teatrală, către un regizor ş.

E acest fel de spectator parte din "elite"? Ce să facă criticul de teatru consecvent, profesionist? Să rămînă la estetica optzecistă, să ţină teatrul pe loc, cum ţii un măgar nărăvaş de coadă?

pierderea în greutate din cauza îmbătrânirii

Despre ce elite vorbim? Dacă vorbim, însă, despre elitele din cîmpul propriei profesiuni, atunci lucrurile s-ar putea limpezi, cu condiţia simplă la noi, extrem de complicată a onestităţii. La origini, de exemplu, revista Teatrul s-a înfiinţat pentru profesionişti.

Alexandru Cistelecan

Publicul ei ţintă era reprezentat de oamenii de teatru. Treptat, această viziune a părut să se popularizeze, să se Un eseu de analiză cu dimensiune teoretică, plecînd de la un spectacol sau de la un artist, stă legitim într-o revistă de circuit profesional ori de tip academic, dar cade ca nuca în perete într-un săptămînal cultural de respiraţie mai amplă.

Aşa cum actorul joacă diferit în genuri diferite, utilizînd stilistici şi estetici diferite, pentru publicuri diferite, la fel scrie şi criticul. Mulţi critici consideră că doar avangarda, inovaţia, revoluţia, în teatru, are valoare.

Robert Șerban e poet, prozator, eseist, editor de carte și om de televiziune. Face parte din acea categorie de optimiști care văd și partea goală a paharului.

De ce mai scrii despre celelalte spectacole că nu sînt teatru? Mitologia asta a originalităţii revoluţionare nu poate fi pusă numai în spinarea criticii de teatru. Oricît ar părea de scandalos, eu nu mai cred în ea foarte tare.

Sigur, mă impresionează şi mă provoacă la gîndit ceva ce mi se pare nou, nemaivăzut. Mă obligă la anume decizii. Dar nu sînt neapărat - jur - decizii care mă vor şi trimite la scris cronica. Uneori decid că noutatea merită mai degrabă dumicată decît consemnată şi-i citesc pe alţii, ca să mă ajute s-o asimilez. Dacă un spectacol e eficient, dar manipulativ, superficial, ieftin-comercial, adică dacă trage de public, şi acesta se lasă păcălit, atunci simt nevoia să spun asta cu argumente.

Dacă publicul e extaziat sau măcar mulţumit ori contrariat pentru slăbirea personalității asta e intenţia - să pună pe gînduri, să critici multi subțiri obişnuinţele - atunci iar simt nevoia să consemnez asta.

Oricum, chestiunea valorii e, şi pentru mine, una greu de rezolvat. Voi reveni, aşa cum am promis. Mulţi critici dezbat cu voluptate un eşec evident.

Caracteristici Arhitectură În utilizarea arhitecturii bazate pe cloud, serverul preia sarcina de procesare a mai multor sesiuni client, acționând ca o gazdă pentru fiecare dispozitiv final.

O mai fac şi la succese răsunătoare cîteodată. Dacă e atît de evident totul, de ce mai scrii? Pentru mine, niciodată nimic nu e atît de evident. Exceptînd, recunosc, plictiseala. Nu cred că sînt prea multe dezbateri în cîmpul vieţii noastre teatrale, dimpotrivă. Ca să răspund punctual: în cazurile rarisime în care sînt mai multe cronici pro şi contra a ceva care, mediu vorbind, pare un eşec, atunci aşa-zisa dezbatere punctează, în realitate, nişte aşteptări supadimensionate.

De obicei, asta se întîmplă în cazurile în care eşecul aparţine unui regizor deja Nu se omoară nimeni să dezbată o comedie bulevardieră prost montată, chiar dacă vine publicul puhoi. Invers, critici multi subțiri, la succesele răsunătoare, cred că nu mai e vorba despre dezbatere, ci, îndeobşte, despre cor.

Ce mă sperie pe mine aici e Faptul că, în corurile generale de laude, mai nimeni nu îndrăzneşte să-şi facă publice rezervele. Dezarmant, critici multi subțiri mediul nostru teatral, e cînd marele succes e o construcţie artificială, a corului de adulări: ţi-e şi frică să mai şopteşti vreo obiecţie cu toate că holurile şi foaierele critici multi subțiri pline de şoapte şi strîmbături. Cine-i slăbește menopauză ăla critici multi subțiri care să strige că împăratul e gol?

conversie pierdere în greutate

Incontestabilitatea fiefului notorietăţii e, pentru mine, ciuma medievală a teatrului de la noi. Astea sînt situaţiile în care vă dau dreptate: adică evit să mai scriu, spre ruşinea mea. Fiindcă totul e prea Mulţi critici spun că nu au înţeles de ce autorul ăla sau de ce textul ăla sau de ce actorii ăia, decorul ăla, muzica aia - ba chiar mai rău, spun că nu au înţeles autorul, textul, regia la-la-la Dacă nu înţelegi, de ce mai scrii?

Mai întîi, faptul că n-ai înţeles ceva şi recunoşti nu-i un lucru de ruşine, ci e un semn de bună-credinţă.

De cîte ori n-aţi auzit un regizor tratîndu-şi spectatorul care n-a înţeles ceva drept prost, drept incult? Sigur, criticul trebuie să aibă, sîntem cu toţii de acord, o cultură teatrală şi, critici multi subțiri cît se poate, una generală, cu un orizont critici multi subțiri larg.

Dar asta nu înseamnă că şi el, şi spectatorul trebuie să umble la spectacol cu dicţionarul enciclopedic sub braţ şi cu cele trei volume de dicţionar de simboluri în buzunare. A semnala o asemenea încurcătură semantică e o obligaţie: e treaba criticului să atragă atenţia asupra lucrurilor care nu se înţeleg suficient, nu capătă semnificaţie şi care, prin asta, produc, de fapt, zgomot pentru percepţii. Cînd însă neînţelegerea e totală cu autorul, textul, regia în ansamblul lorori te duci la spectacol de mai multe ori, dacă el te intrigă suficient, ca să înţelegi; ori - şi aici aveţi din nou dreptate - nu te mai apuci să scrii, că te faci de rîs.

*MEAL PREP FÁCIL* Menú Semanal Saludable Paso a Paso *BATCH COOKING* Episodio 56

Mulţi critici ceartă şi publicul şi spun că nu-i înţeleg reacţiile - am aceeaşi întrebare. Sigur, nici nu e politicos şi mai e şi zadarnic să cerţi publicul. Pe de altă parte, poţi să-i transmiţi, cu politeţe, că e şi ridicol, şi profund ipocrit să aplauzi frenetic, în picioare, critici multi subțiri ce trei ore te-ai jucat pe telefonul mobil ori ţi-ai trimis SMS-uri cu amicii.

Publicurile noastre sînt de toate soiurile, iar comportamentul de tipul "publicul nostru, stăpînul nostru" e unul de supermarket sau de frizerie, nu unul de ofertă repertorială, cu atît mai puţin de critică teatrală. Există publicuri de bulevard, publicuri de piaţă, publicuri de "teatru de artă", publicuri de experiment ş. Nu degeaba se spune că ai publicurile pe care ţi le creşti.

Tu, adică instituţia teatrală, compania, echipa. În Occident, instituţiile teatrale serioase se ocupă, constant, de "construcţia de public". Cine-şi bate capul cu aşa ceva la noi?

Polineuropatie

Mulţi critici sînt "luaţi de val" şi devin spectatori. Adică nu disecă fenomenul, ci se întreabă dacă le-a plăcut lor sau nu le-a fost pe plac - ba mai rău, ne spun că nu le plac autorul, textul, regizorul, actorul, la-la-la Dacă eşti spectator şi nu critic, de ce mai scrii critică?

Articolul 5 e valabil şi în cazul pasiunilor personale ale criticului pentru anumiţi creatori. Cel mai simplu ar fi să răspund din prima: Da, aveţi dreptate!

  1. Cea mai bună metodă de pierdere de grăsime
  2. (PDF) Critici literari și eseiști români. Dicționar selectiv | Laura Mesina - alegsatraiesc.ro
  3. Poți slăbi dacă ești anemic
  4. Sunt arzător de grăsimi carnitina
  5. Pierdere în greutate masoor dal
  6. Oa povești despre pierderea în greutate
  7. Conditiile de sanatate care pot provoca aceasta boala includ: Boli autoimune.

Da, treaba criticului începe exact acolo unde se tremină - parafrazîndu-l pe Ion Sava - reacţia de "cafeluţă" îmi place, nu-mi place. Da, nimic nu-i mai ridicol decît să scrii o cronică despre tine, folosindu-te de spectacol. Are şi ceva Ar fi însă o minciună sfruntată să zic că n-am idiosincrazii. Ele sînt însă dobîndite prin acumulări în timp.

Cum au rezolvat autorităţile problema bradului ”prea subţire” din Braşov

Sînt autori care nu-mi plac, dar despre care pot scrie, fiindcă e posibil să-mi placă spectacolul. Sînt regizori care nu-mi plac, fiindcă n-am văzut spectacole de-ale lor care să mă fi convins. Evit să le mai acord încredere, deci nu mă mai duc să le văd spectacolele, mulţumindu-mă să citesc cronica unui coleg sau a altuia. Poate, cine ştie, mă provoacă să mai încerc. Sînt regizori care nu-mi mai plac. Fiindcă ştiu de-acasă cum va arăta spectacolul, şi atunci de ce să mai plec de-acasă?

Te strivesc cu celebritatea.

  • Pierdere în greutate clickbait
  • Olivia Palermo: corpul ei subțire de bikini este o mulțime de critici - Alte
  • Cuvinte adevărate.

Nu e nici o nenorocire, însă, are cine să scrie despre spectacolele lor, slavă Domnului! Cu actorii e mai simplu, fiindcă rareori am idiosincrazii, iar puţinele pe care le-am avut, într-o viaţă de om, le-am controlat nescriind mai mult de-o dată, cu argumente.

Dacă un spectacol prost are măcar unul sau doi actori de bună calitate, convingători, emoţionanţi, atunci tot nu mi-am pierdut vremea degeaba, fiindcă În fine, despre post scriptum: Există situaţii de firească afinitate între un critic şi un anume regizor. Au existat mereu, oriunde. Nu vorbesc de amiciţii şi favoruri sînt şi de-astea, dar hai să facem abstracţie de ele, că mai mult încurcăci de lungimi de undă comune, de sisteme de gîndire, de teme şi universuri emoţionale compatibile.

Ce-i rău în asta? Cîtă vreme criticul critici multi subțiri despre de toate şi nu se transformă într-un "copil de mingi" al regizorului sau al actorului X sau Y, entuziasmul şi consecvenţa sînt fireşti. Dar critici multi subțiri există, la un alt nivel, şi "critică de direcţie". Un anume critic simte că e de datoria lui să urmărească, să explice şi să promoveze o anume direcţie în teatru.

Cel puţin pentru o vreme.